Despre cel care m-a învățat să vreau,dar nu mi-a dat

ne apropiem și depărtăm

precum un cearceaf rece de un picior moale

în rotații impertinente.

ne îndrăgostim și ne detestăm de atâtea ori într-o săptămână

încât s-ar putea spune despre noi 

că am ajuns nemuritori, trăind zeci de vieți într-o zi.

mi te-ai deschis pe tâmplă ca o rană

care fierbe în materia ei nesimțită,

triumfătoare în carne;

o rană care se închide singură, se usucă și cade.

ne mai salutăm uneori,

agățați de acoperișuri în flăcări,

ne înțepăm ca două albine amețite de caniculă

și ne mirăm de ce nu am murit 

din acest caz de canibalism

judecat în tribunalul florilor.

ne apropiem și depărtăm atât de des încât,

dacă iubirea era un tren,

vagonul nostru ar fi fost cel mai greu;

din el s-ar fi auzit cele mai greșite țipete,

cele mai incomode închegări gramaticale. 

ne îndrăgostim și ne detestăm de atâtea ori pe săptămână încât

aproape am ajuns să nu mai facem diferența.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: