A fost un vis;

Am adormit în autobuzul ăla mirositor a ceară

Într-o pălărie roșie de catifea,

Învelită într-un zâmbet,

Cocoșată de adevăr,

Îmbârligată în dorințe.

Autobuzul a adormit și el la rândul său într-o lacrimă,

Lacrima, la rândul ei, într-un suflet,

Iar sufletul, la rândul lui, în tine.

Tu erai singurul treaz,

Deși buimac și nehotărât,

Singurul care știa în ce direcție ne îndreptăm.

Ai făcut accident lovindu-te cu capul

De osul vieții de patru ori;

Prima dată am căzut din pălăria roșie, de catifea,

A doua coliziune m-a aruncat din autobuz,

A treia a spart celula de sare,

Iar a patra m-a aruncat din tine.

Fereastra a luat foc,

Iar în tocul ușii așteptau leoparzi înarmați cu libelule ucigașe,

Toate îndreptate spre tâmpla ta.

A fost un vis,

Ai fost un vis,

Iar eu am jucat rolul străzii,

Rolul aerului,

Al mâinii,

Am jucat rolul tău,

Am jucat rolul nostru, de multe ori singură.

Să îmbrățișezi o realitate,

Uneori necesită să adormi într-un vis,

Iar eu am adormit în tine

Crezând că voi deveni realitatea ta.

Dar acum,

Desprinsă cu toată cruzimea din cel mai dulce somn

Și cel mai toxic,

Mi-e teamă să mă așez în pat

Și chiar pe lângă,

Să nu ajungi din nou la mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: